Încearcă ceva diferit
Ce ai putea face altfel?
Monotonia poate fi dușmanul sau prietenul creativității tale. Depinde ce-i dai voie să-ți spună. Am văzut multe stagnări, unele chiar în viața mea, din cauza faptului că foarte des confundăm zona de siguranță cu zona de confort. Deși, din punct de vedere al dezvoltării, zona de confort ne expune foarte mult la pericolul plafonării sau chiar al regresului, o preferăm, invocând că acolo ne simțim în siguranță. Și parțial așa este. Însă poți părăsi comoditatea fără să-ți pui în pericol integritatea fizică, mentală sau emoțională. Dimpotrivă, ai șansa să devii mai stabil din toate punctele de vedere dacă, odată atins potențialul într-un procent de peste 80%, apar obstacole un pic mai grele decât ai fost obișnuit să depășești. Astfel de provocări nu doar te dezvoltă, dar îți vor crește inclusiv încrederea de care ai nevoie pentru a progresa.
Așa că, pentru a elimina monotonia și a încuraja progresul, ai nevoie de acel „disconfort funcțional”. Poate e timpul să faci ceva diferit. Probabil expunerea ta și chiar a echipei tale la așa-zisul „stretching optimal” este soluția pentru sezonul plictisitor în care vă găsiți.
Poți începe cu domeniile unde nu există rezultatele pe care ți le-ai dori. Inițiază, programează și testează. Nu uita de consecvență. Poate nu va ieși din prima, dar acesta nu ar trebui să fie un argument suficient de puternic încât să te determine să renunți imediat. Continuă. Poți face asta fără a pune pe cineva în pericol. Ajută-ți creierul să construiască alte căi neuronale! Permite-ți să fii spontan! Învinge frica de necunoscut! Acordă-ți ție și acordă-le și celor pe care îi conduci posibilitatea utilului din noul necunoscut. Nu te opune. Mobilizează-te. Încurajează-i și pe ceilalți să te urmeze.
Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să nu iasă. Și dacă nu iese, ce? Asta n-ar trebui să ne întărească frica de a încerca din nou în viitor, ci ar trebui să ne crească curiozitatea privind efectele rezultatelor atunci când ele vor fi pozitive. Nu te priva pe tine, dar nu-i priva nici pe alții de bucuria schimbărilor mici pe care le poți face. Alege una azi. Doar una. Atât.


Super fain! Mulțumesc de încurajare 🔥