Liderul risipitor

Tu cât credit le dai ucenicilor tăi?

Îl cunoașteți pe Andrei? Cei mai mulți, nu, iar unii dintre voi nici măcar nu vă dați seama că-l știți. El există cu adevărat, atâta doar că numele lui aici este unul fictiv. Eu l-am întâlnit. S-a întâmplat cu câțiva ani în urmă. Primul nostru contact a fost cel puțin surprinzător pentru mine. La întinderea mâinii ca particularitate a binecunoscutului ritual de autoprezentare și ”facere de cunoștință”, am primit în schimb o înjurătură, nu adresată mie, ci aruncată așa în aer cu speranța că celui căruia i se potrivește ”și-o va însuși”. 

I-am zâmbit, în timp ce mintea mea contura câteva acțiuni care aveau să preîntâmpine una dintre provocările ulterioare: relația cu Andrei.

Am început să caut informații despre el. Am vrut să știu cine este și cât din ceea ce este el cu adevărat permite să fie cunoscut de către ceilalți. În scurt timp, mi-am dat seama că sunt destul de puține informații despre el. Practic două lucruri i-au conturat imaginea în percepția celor care au avut curajul să se exprime cu privire la el. Primul a fost acela că e un profesionist, iar al doilea, că din cauza atitudinii și mai ales a vocabularului, e mai bine să-l eviți. Aflând aceste lucruri, mi-a devenit și mai clar că merită să mă apropii și mai mult de el. 

L-am trecut pe lista următoarei grupe de training, pregătindu-mă mai intens pentru gestionarea lui decât pentru susținerea cursului. Primele lui reacții au fost bine anticipate, reușind să răspund provocărilor prin care pe de-o parte el cerea atenție, iar pe de altă parte ne transmitea faptul că deținea resurse pe care prea puțini s-au încumetat să i le descopere (nu toți erau dispuși să depășească niște clișee inconfortabile). 

Printre slide-uri și explicații, am pus întrebări, încurajându-l să-și exprime punctul de vedere într-un mod argumentat, dar și confruntându-l respectuos atunci când grupul era incomodat de intervențiile lui. 

Nu-mi aduc aminte dacă a existat vreun feedback mai încurajator la acel curs decât scurta propoziție a lui Andrei, rostită în timp ce deschidea ușa pentru una dintre persoanele participante la curs: ”Noi trebuie să ne mai vedem!” 

Iar de atunci, ne-am văzut de nenumărate ori. Am continuat să-i ofer credit pentru că am fost și încă sunt convins că potențialul lui este imens. Cred că are calități, fără să neglijez recunoașterea faptului că ar avea puncte slabe. Este un om complex. Are de toate. Unele acțiuni și atitudini care atrag, altele care te fac să-l ocolești. Dar are valoare. Valoarea este dată de propria lui existență. Pornind de la această premisă, un lider poate vedea dincolo de diferitele mecanisme de apărare pe care ucenicii le folosesc pentru a se proteja de eventualele răni pe care le-ar putea face liderii. Doar trecând peste preconcepții și îmbrățișând dorința de cunoaștere empatică, îl poate face pe un lider să descopere punctele tari din spate punctelor slabe. 

Când ești interesat mai mult de ceea ce pot ucenicii, decât de ceea ce au demonstrat că nu pot, ai șansa ca lider să descopri resurse cu adevărat prețioase.

Povestea lui Andrei se termină aici. Viața lui însă continuă. Discuțiile cu el sunt și azi adevărate provocări inspiraționale. Nu suntem de acord întotdeauna cu toate, dar e o adevărată plăcere să continuăm a învăța fiecare ceva bun din perspectiva diferită a celuilalt. 

Morala: A recunoaște valoarea ucenicilor chiar și atunci când cei mai mulți nu o mai fac, nu este o risipă de timp și resurse, ci o investiție autentică a cărei rezultate se vor vedea în timp.

De fapt, un lider care aparent risipește, dând credit celor cărora alții nu o mai fac, nu este întotdeauna un lider risipitor, ci un lider vertical investior!

Fiți lideri! Dați credit ucenicilor voștri!