Încă din copilărie mi s-a repetat aproape obsesiv: „Tu trebuie să fii un exemplu!” Nu-mi mai aduc aminte dacă măcar teoretic am fost vreodată de acord cu această recomandare bine intenționată, venită din partea părinților mei. Practic însă, nu am ținut mereu cont de ea. Asta până când… am ajuns să nu mai țin deloc cont de ea.
Am înțeles destul de repede că eu nu trebuie să fiu un exemplu. Eu sunt automat un exemplu, chiar fără să-mi propun asta.
Provocarea nu este aceea de a fi sau nu un exemplu, ci de a alege ce fel de exemplu vrem să fim.
Ne dorim ca cei care ne urmează să învețe de la noi cum să fie sau cum să nu fie? Din ce categorie vrem să facem parte: „Așa da!” sau „Așa nu!”?
Noi toți – dar absolut toți – avem puterea de a influența pe cei din jur. Răspândim fie valori pe care ceilalți abia așteaptă să le îmbrățișeze, fie non-valori de care toți vor încerca să se ferească.
Când ești lider, influența capătă un sens și mai profund. Oamenii pe care îi conduci vor fi și mai determinați: ori să alerge spre a fi ca tine, ori să fugă mâncând pământul, unde-or vedea cu ochii.
Înainte să te hotărăști ce fel de lider vrei să fii, reține următorul lucru: ucenicii tăi vor ține cont mai întâi de ceea ce văd, apoi de felul în care îi faci să se simtă și abia în final de ceea ce le spui.
Vrei să influențezi în bine?
Alege să fii tu, mai întâi, ceea ce ți-ai dori să fie ceilalți! În loc să le poruncești cum să fie, arată-le!
Când ceea ce le arăți e în armonie cu ceea ce le spui, credibilitatea ta va deveni temelia influenței pe care ți-o dorești.