Puterea recunoștinței
Cui și pentru ce îi ești recunoscător?
Este atât de ușor să fim critici cu comportamentul cuiva sau chiar cu persoana a cărei acțiuni ne displac. Ne vine aproape natural să blamăm ceea ce nouă ni se pare că ceilalți fac greșit, fără să analizăm în prealabil dacă evaluarea noastră este una echitabilă. Dezaprobăm ce nu înțelegem. Judecăm ce nu ne privește. Condamnăm ce nu ni s-a cerut. Suntem atrași de poveștile cu iz dramatic ale celor pe care nu suntem dispuși să-i ajutăm, în loc să le rostim sentința. Ne place adevărul, mai ales despre ceilalți. Căutăm senzaționalul. Știm că are capacitatea de a reține mai mult timp atenția. Iar noi cădem în capcana lui și i-o dăm — mai mult decât ar trebui și mult prea des încât să ne putem proteja de prejudiciul pe care ni-l produce.
În mijlocul acestor lupte lipsite de claritate, când reușim să ne mai luăm câte o pauză scurtă de autoconștientizare, mai avem energie doar pentru o întrebare la fel de ambiguă ca starea ce a generat-o: „Totuși, cum de sunt atât de trist?”
Motivele tristeții noastre pot fi atât de diverse încât nu-mi permit să amintesc aici niciunul, de teama să nu-mi scape tocmai cel care te reprezintă pe tine. În schimb, ceea ce poate diminua din tristețea noastră este practicarea recunoștinței.
Nu vreau să minimalizez deloc perioada grea prin care treci acum și nici să scriu aceste rânduri privind disprețuitor spre provocările tale, dar mi-e extrem de greu să cred că tu nu ai motive să fii recunoscător. Pot înțelege că nu găsești energie suficientă să te concentrezi mai des pe recunoștință decât pe dezamăgire. Pot înțelege că sezonul tău este scăldat în multă incertitudine. Pot înțelege că te simți epuizat.
Dar te rog să nu negi motivele pentru care ai putea fi recunoscător. Probabil ți-e greu să le exprimi acum, dar fă primul pas și recunoaște că ele există. Iar dacă ocupi și o funcție de conducere, este crucial ca în setul motivelor de recunoștință să se regăsească și unul alocat oamenilor pe care îi conduci. Caută cu insistență ce face bine fiecare. Notează undeva și caută să vină cât mai repede ziua aceea în care să le și verbalizezi în așa fel încât ei să te audă.
Recunoștința are putere — asupra ta când o conștientizezi și asupra celorlalți când o verbalizezi. Nu te lăsa copleșit de critici. Practică recunoștința. Le vei face mult bine altora. Îți vei face enorm de mult bine ție. Alege să începi acum. Scrie un mesaj de recunoștință. Sună acum pe cineva și spune-i pentru ce ești recunoscător față de el!

