Recompense rare
Cum stai cu ele?
Întotdeauna, într-o discuție în care liderii reclamă comportamentul nepotrivit al ucenicilor, sunt tentat să am așteptări în primul rând de la cei care conduc. Fără să minimalizez gravitatea faptelor celor care greșesc, primele întrebări din mintea mea se îndreaptă către lideri și acțiunile lor premergătoare situațiilor denunțate. Înainte să cercetez corectitudinea a ceea ce au făcut ucenicii, analizez acțiunile care ar fi putut declanșa comportamentele lor. Prefer să verific dacă nu cumva există ceva mai important și poate chiar mai grav decât ceea ce se vede la suprafață. Este necesar să studiezi conduita nepotrivită, dar este fundamental să identifici dacă apariția ei a fost influențată de liderul ucenicului reclamat. Pe scurt, atunci când vorbim despre funcționalitatea unei echipe, așteptările mele se îndreaptă în primul rând spre cei care conduc și abia apoi spre cei care se lasă, uneori cu greu, conduși.
Totuși, este esențial ca și liderii să se simtă apreciați. Dacă sunt onorați de cei aflați deasupra lor, se pot considera chiar privilegiați. Înseamnă că oamenii sub autoritatea cărora se află au înțeles bine cel puțin o parte dintre responsabilitățile lor. Dar orice apreciere venită din partea celor pe care îi conduc poate fi o adevărată recompensă. Iar dacă e adevărat ceea ce îmi spunea unul dintre prietenii mei foarte buni, pe care îl respect mult: „Bucură-te maxim de aceste recompense! Oricum vor fi foarte rare!”, atunci liderii merită să nu ignore acest subiect.
Nu cred că ei ar trebui să caute în mod intenționat aprecierea celor din jur. Ar risca să dezvolte obiceiuri nesănătoase. Dar negarea nevoii de a fi văzuți sau respingerea oricărei încurajări reale poate trăda existența unor probleme cel puțin la fel de serioase ca mândria de care unii încearcă să se protejeze. O apreciere sănătoasă nu hrănește cultul personalității, ci confirmă că îți faci bine treaba. De ce să te mândrești pentru că faci ceea ce oricum ești dator să faci? Dar de ce să nu permiți unei încurajări sincere și specifice să te întărească? Nu înseamnă să îți iei semnificația de acolo, ci doar să permiți unei aprecieri reale să umple un rezervor care, de cele mai multe ori, este mai gol decât plin.
Deși am întâlnit lideri care susțin că nu au nevoie de aprecierea nimănui, îmi permit să îi contrazic astfel: „Cu cât afirmi mai apăsat că nu te interesează aprecierile, cu atât transmiți mai puternic cât de mare nevoie ai de ele.” Argumentul este simplu: dacă o apreciere autentică te face să te simți bine, înseamnă că aveai nevoie de ea. Faptul că nu știi încă să gestionezi o apreciere sau că nu îți este ușor să recunoști că ți-a făcut plăcere ține de alt capitol.
Toți ne bucurăm de aprecierile celorlalți. Sunt adevărate recompense pentru noi.
Așa că bucură-te de ele atunci când apar, fără a transforma căutarea lor într-un scop, mai ales atunci când nu le primești.