Suntem tare diferiți, cu toate că facem parte din aceeași specie. Oameni suntem toți, chiar dacă nu identici. Asta ne aduce multe beneficii uneori, dar nu despre ele va fi vorba aici, ci despre faptul că aceste diferențe lucrează la construirea celor trei tipologii pe care le voi aminti mai jos.
Felul în care suntem (ne)educați și (de)formați de școală, societate, dar mai ales de cei șapte ani de acasă (asta în cazul în care nu i-am stat în gazdă), își pune adânc amprenta asupra modului în care îi percepem pe ceilalți, dar și asupra felului în care ne raportăm la ei. Tot ce am acumulat, învățat, experimentat, simțit și adunat din ziua în care ne-am născut și până azi a contribuit la rezultatul care suntem azi. Toate și-au pus amprenta asupra noastră. De asemenea, absolut tot ce trăim azi, în vreun fel va influența ceea ce vom deveni mâine. Depinde atât de evenimente, de felul în care le interpretăm, dar mai ales de cum gestionăm ceea ce simțim în legătură cu ele.
Probabil de aceea, nu doar că întâlnim, dar chiar noi putem fi percepuți ca fiind lideri care îi inspiră pe ceilalți, lideri care îi transpiră pe ceilalți sau lideri care îi disperă pe ceilalți. Cui dai dreptate în asemenea situații? Celui care face evaluarea fiind sigur de obiectivitatea părerii lui sau celui evaluat care va încerca eventual să-și justifice comportamentul care l-a plasat în ultima categorie?
Adevărul e că fiecare lider poate trece prin toate cele trei etape în percepția oamenilor pe care îi conduce, chiar dacă evaluarea nu este făcută de către aceleași persoane. Dar dacă unii se vor simți inspirați de seriozitatea ta, asta nu înseamnă că toți se vor simți așa. Transpirația pe care o provoci pentru alții, va fi vizibilă pe frunțile lor. Aceștia s-ar putea chiar să-și șteargă frunțile în mod intenționat, când vor trece prin dreptul tău. Cât despre cei pe care „îi disperi”, aceștia s-ar putea să-ți transmită asta prin faptul că te vor evita constant.
Nu voi dezbate aici și acum, cine are dreptate. Doar vreau să scot la lumină, o întrebare de strictă necesitate pentru fiecare, indiferent că e lider sau ucenic. E o întrebare simplă, dar care solicită multă sinceritate. Nu e o întrebare pentru ceilalți, ci o întrebare pentru sine. Nu e vorba de evaluare aici, ci de autoevaluare. ”Eu de care sunt?”
Fii sigur că dacă tu ca lider ai reușit să inspiri pe cineva, aproape sigur pe careva l-ai disperat. Dar e bine să vezi ce se întâmplă frecvent. Ce vezi mai des? Oameni care fug de tine sau înspre tine? Ucenici care îți solicită sfaturi sau ucenici care îți ignoră propunerile? Ce fel de lider crezi tu că ești? Îi inspiri, îi transpiri sau îi disperi pe ceilalți?
Cu cât plasarea ta în una dintre cele trei categorii, va fi mai obiectivă, cu atât vei ști că trebuie să faci ceva pentru a nu rămâne prea mult în partea întunecată a clasificării, în cazul în care ești acolo.
Fii lider! Fii vertical!